Samsung ia în considerare integrarea criptomonedelor în sistemul Samsung Pay

Presa din Coreea raportează că producătorul de smartphones Samsung planifică să integreze criptomonedele în sistemul Samsung Pay. Aceasta este o aplicație de plăți similară cu ApplePay și KokoaPay, care are în prezent inregistreaza peste 10 milioane de utilizatori.

Portofel cripto integrat în modelul Galaxy S10

Agențiile de știri Korea Herald și Donga din Coreea au anunțat planurile Samsung de a integra un portofel cripto în noul model Galaxy S10 cu o lună înainte de lansarea oficială.

Smartphone-ul include hardware specializat pentru stocarea în siguranță a cheilor private denumit Samsung Vault. De asemenea, Samsung Blockchain Wallet, lansat oficial pe 21 februarie, suportă Ethereum și tokenurile ERC-20.

Integrarea criptomonedelor în aplicația de plăți Samsung Pay

Surse din industrie au raportat că Samsung planifică să integreze plățile cu criptomonede în aplicația de plăți. În prezent, Samsung Pay este un competitor direct cu aplicații similare precum Apple Pay și KakaoPay. Samsung consideră că integrarea criptomonedelor va transforma aplicația într-un sistem fintech complet. De asemenea, apreciază că acest pas va sprijini extinderea bazei de utilizatori la nivel internațional.

”Samsung Pay si-a extins tranzacțiile pentru utilizatorii la nivel global. A integrat un serviciu internațional de procesare a plăților, vizând agresiv piața serviciilor financiare globale. În această fază a dezvoltării, dacă se adaugă un portofel cripto în Samsung , aplicația va fi consolidată ca o platformă fintech completă. În prezent, portofelul Samsung Blockchain Wallet suportă Ethereum, dar se așteaptă ca mai multe criptomonede să fie integrate pe termen scurt”

se menționează în articolele coreene.

Numărul de utilizatori Samsung Pay, în creștere

Integrarea criptomonedelor de către Samsung Pay se corelează cu achizițiile și lansările de produse din trecut. În 2015, Samsung Pay a achiziționat LoopPay pentru 250 milioane de dolari. Prin acesta a permis utilizatorilor să proceseze plățile prin puncte de vânzare (PoS).

Numărul de utilizatori a aplicației a crescut cu 58 la sută între 2017 și 2018, cu un volum de tranzacții de 18 miliarde de dolari în aprilie 2018.

Similar cu integrarea Bitcoin de Square Cash, Samsung Pay ar putea avea beneficii din integrarea criptomonedelor. Experții din industrie consideră că demersul ar putea alimenta adoptarea sistemului de plăți Samsung, în special din partea comercianților.


Sursa : https://goanadupabitcoin.ro/
Samsung ia în considerare integrarea criptomonedelor în sistemul Samsung Pay Samsung ia în considerare integrarea criptomonedelor în sistemul Samsung Pay Reviewed by Crypto coins on martie 11, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.