Platforma Gab, blocată și de Square Cash app


Înființată în 2016, Gab se prezintă ca o “platformă social media a discursului liber”, însă este criticată pe scară largă ca o “platformă ce favorizează extremismul”. În toamna lui 2018, platforma a intrat în atenția publică după ce a fost utilizată de autorul atacului armat de la sinagoga din Pittsburgh. Robert Gregory Bowers și-a postat pe platforma Gab intențiile de a realiza un atac violent.

Administratorii rețelei sociale nu au luat nicio măsură împotriva sa, motivând decizia pe ideea de ”free speech”.

Nu este însă singurul caz de acest tip. Lipsa cenzurii de orice tip a făcut ca Gab să fie utilizată frecvent de personalități antisociale. Ca urmare, o serie de companii care oferă servicii financiare au optat pentru blocarea conturilor sale.

Inițial, Gab gestiona abonamentele utilizatorilor prin intermediul Coinbase. Contul său a fost însă închis după scadalul Bowers.

În ultimele zile, compania și-a deschis cont pe Square Cash app și a promovat utilizarea aplicației. Contul de twitter al Gab a susținut că au trimis peste 850.000 de e-mailuri pentru utilizatori pentru a promova ”Bitcoin: banii libertății de exprimare”.

E-mailul include și presupusele măsuri de cenzură luate împotriva “personalităților și companiilor influente ale mass-media alternative”.

Imediat după acest anunț, SquareCash App a blocat contul fondatorului platformei, Andrew Torba. Aparent, niciunul dintre procesatorii de plăți nu este dispus să fie asociat public cu o platformă ce susține extremismul.

Gab se consideră ”cel mai cenzurat site”
Într-un alt tweet de ieri, rețeaua socială s-a referit la ea însăși drept “site-ul cel mai cenzurat din istorie”, oferind o listă de servicii pe care le-a blocat sau cenzurat.

Printre procestorii de plăți care au optat să le închidă conturile se numără Stripe, Paypal, Square, Bitpay și Coinbase. O serie de servicii de hosting au făcut demersuri similare – Joyent, Azure și Backblaze. De asemenea, aplicația mobilă a fost eliminată din AppStore și Google Play.

Aparent, platforma utilizează aceste măsuri ca insturmente de promovare.


Sursa : https://goanadupabitcoin.ro/
Platforma Gab, blocată și de Square Cash app Platforma Gab, blocată și de Square Cash app Reviewed by Unknown on ianuarie 09, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.