Sancțiuni de la OFAC pentru activități legate de criptomonede

În ultimele două luni, Departamentul de Control al Activelor Externe din cadrul Trezoreriei (OFAC) a impus sancțiuni asupra mai multor cetățeni străini ce au derulat activități asociate cu criptomonedele.

OFAC are o autoritate largă de a impune sancțiuni bazate pe amenințările percepute pentru securitatea națională a Statelor Unite. OFAC impune în mod obișnuit “sancțiuni primare”, interzicând persoanelor din Statele Unite să efectueze tranzacții directe sau indirecte cu o parte sancționată. De asemenea, poate impune “sancțiuni secundare”, bazate pe tranzacțiile unei persoane care nu este cetățean american dar rezident în SUA cu alte părți sancționate.

Sancțiunile OFAC se bazează pe deciziile guvernului american privind faptul că anumite țări, guverne, persoane fizice sau companii nu ar trebui să aibă dreptul de a tranzacționa cu “persoane din Statele Unite”. Acest termen este expansiv: include cetățenii americani, indiferent de locul de rezidență, cetățenii non-americani din Statele Unite și entitățile încorporate în legislația SUA (precum și filialele lor străine).

Unele sancțiuni sunt aproape absolute, cum ar fi cele care interzic aproape toate tranzacțiile cu țări precum Iranul. Alte sancțiuni sunt nuanțate, precum cele care interzic anumite tranzacții cu Venezuela. Încălcarile sancțiunilor sunt pedepsite ca infracțiuni civile sau penale și pot conduce la amenzi grave.

Spre deosebire de multe agenții de reglementare, OFAC nu impune obligații oficiale de conformitate. În schimb, supraveghează un regim de “răspundere strictă”. Chiar și încălcările neintenționate ale reglementărilor sunt pedepsite conform legii. Cu toate acestea, cei care au un program puternic de conformare vor avea șanse mai bune de a convinge OFAC să ia o abordare îngăduitoare față de eventualele încălcări.

OFAC sancționează persoane ce activează pe piața cripto
Săptămâna trecută, OFAC a sancționat doi cetățeni iranieni pentru atacuri cibernetice împotriva rețelelor din SUA. Pentru prima dată, OFAC a vizat atât persoanele care au săvârșit infracțiunea, cât și adresele Bitcoin asociate.

OFAC a transmis astfel un mesaj clar către industrie: să respecte legile privind sancțiunile sau să plătească prețul.

Agenția transmite listele de sancțiuni și recomandările proprii prin numeroase canale de comunicare. De exemplu, sfătuiește companiile implicate în comerțul online să “dezvolte un program adaptat, bazat pe risc, de conformitate”. Acesta include utilizarea unui software de scanare a listelor de sancțiuni.

Procesatorii de plăți sunt sfătuiți să blocheze adresele IP din jurisdicțiile sancționate și să adune informații detaliate despre identificarea clienților. De asemenea, fiecare tranzacție a trebui să aibă rubrica de “scop de plată”.

În 2015, de exemplu, OFAC a sancționat PayPal cu aproximativ 7 milioane de dolari pentru tranzacții care au încălcat diverse programe de sancțiuni.  Asta în contextul în care tranzacțiile vizate aveau o valoare de mai puțin de 45.000$.

OFAC despre cripto
În general, atenția comunității cripto a fost concetrată pe acțiunile de reglementare ale SEC. Cu toate acestea, în ultimul an, OFAC a emis propriile reguli.

În luna martie, OFAC a răspuns la lansarea de către guvernul venezuelean a propriei criptomonede, Petro. Agenția a interzis persoanelor din SUA să efectueze tranzacții cu acel activ și a emis o clarificare a activităților vizate. Pedepsele pentru acest tip de tranzacții se aplică

“indiferent dacă o tranzacție este exprimată într-o monedă digitală sau într-o valută fiat tradițională”.

În octombrie, guvernul SUA s-a retras din acordul nuclear cu Iranul și a impus sancțiuni împotriva acestui stat. Departamentul de Trezorerie a emis un avertisment consultativ cu privire la eforturile Iranului de a finanța activități ilicite în străinătate. Acesta a inclus practica regimului iranian de a eluda restricțiile financiare prin tranzacționarea în metale prețioase, folosirea caselor de schimb, contrafacerea de bani și tranzacționarea în “monede virtuale”.

OFAC a emis recomandări de implementare a unor proceduri specifice pentru companiile ce derulează activități cu criptomonede. Acestea includ

“controlarea registrelor blockchain pentru activitățile care ar putea să provină sau să se finalizeze în Iran”. De asemenea, se recomandă utilizarea de software pentru a “monitoriza rețelele blockchain deschise” pentru a verifica clienții împotriva listei de sancțiuni.

Săptămâna trecută, doi iranieni care au executat atacuri ransomware asupra companiilor din SUA au fost subiectul primei acțiuni a OFAC în legătură directă cu cripto.

Într-un comunicat de presă, OFAC sublinia că a identificat adresele Bitcoin utilizate de aceștia pentru a

“ajuta pe cei din comunitățile cripto să înțeleagă ce înseamnă conformarea cu reglementările existente. Acestea sunt proceduri ce trebuie utilizate în identificarea tranzacțiilor și a fondurilor care trebuie blocate. Este necesară de asemenea investigarea oricăror conexiuni cu aceste adrese.”

OFAC a avertizat că Departamentul

“va urmări agresiv Iranul și alte regimuri necinstite care încearcă să exploateze monedele digitale”.

Alte sancțiuni urmează
Acțiunile recente ale OFAC ilustrează că guvernul SUA și-a reînnoit eforturile de a bloca regimurile autoritare precum Venezuela, Iran, Coreea de Nord și altele de a folosi criptomonedele pentru a evita sancțiunile din SUA. Industria cripto se află acum în mijlocul mai multor conflicte geopolitice intense.

Deci, care sunt măsurile ce trebuie luate de companiile cripto?
În primul rând, trebuie respectate reglementările. OFAC a subliniat că obligațiile de conformitate sunt aceleași indiferent dacă o tranzacție implică monedă digitală sau fiat.

În al doilea rând, trebuie conștientizate riscurile. Agenția nu obligă companiile să monitorizeze clienții împotriva listei de sancțiuni sau să restricționeze accesul utilizatorilor în anumite medii. Dar companiile ar trebui să știe că ignoră aceste reglementări pe riscul lor.

În al treilea rând, să se aștepte la sancțiuni. La fel ca multe agenții guvernamentale, OFAC oferă îndrumări prin publicarea acțiunilor sale de executare. Anul viitor, OFAC va începe să îi sancționeze pe cei care tranzacționează criptomonede fără a respecta sancțiunile oficiale ale Statelor Unite.
Sancțiuni de la OFAC pentru activități legate de criptomonede Sancțiuni de la OFAC pentru activități legate de criptomonede Reviewed by ddd on decembrie 03, 2018 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.